Acasă

Cezar Vladimir DobreSunt Cezar Dobre și vă mulțumesc că ați ajuns aici.

De profesie istoric, scopul meu este de a încerca să orientez publicul în labirintul problemelor balcanice, să prezint aspecte puţin cunoscute ale problemei românilor de pretutindeni şi să-l fac pe cititor să înţeleagă de ce şi astăzi problemele acestora rămân deschise.

Sunt autorul a peste 20 de volume, scrise singur sau în colaborare cu istorici de o mare valoare, precum domnul profesor Zbuchea, al cărui student am fost.

Alte activități includ articole de popularizare a culturii şi a istoriei naţionale aparute în presă şi reviste de specialitate ( peste 200  în perioada 1990-2005), Articole despre românitatea din Basarabia, Bucovina, Banatul Sârbesc, Valea Timocului şi din diaspora publicate în presa cotidiană, reviste si sistematic în ziarul Naţional.

Activitatea mea a fost încununată cu mai multe diplome și distincții, precum:

  • Diplomă acordată de Consiliul Comunităţii Româneşti din Luxemburg pentru contribuţia adusă la marcarea evenimentului istoric al tuturor românilor – semnarea Tratatului de aderarea la Uniunea Europeană“, cu participarea Preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu
  • Diploma de onoare “ Mihai Viteazul”  prilejuiată  de implinirea a 400 de ani de la moartea marelui unificator, 2001;
  • Medalia şi diploma de excelenţă “Ştefan cel Mare şi Sfant” acordată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Arhiescopia Sucevei, 2004.